Experimentele au avut loc la Centrul de Medicina Regenerativă al Universităţii din Edinburgh, Marea Britanie.
Oamenii de ştiinţă au pornit de la ideea de a studia celulele din creierul persoanelor cu tulburări neurologice (maladia Parkinson, scleroză multiplă) şi psihice (schizofrenie, tulburare bipolară), dar fără a recurge la prelevarea de celule direct din creier, deoarece acesta este o manevră foarte periculoasă pentru pacienţi.
De aceea, cercetătorii au mers pe o cale ocolită, pentru a obţine celule identice cu cele din creierul pacienţilor: au prelevat celule din piele, le-au transformat în celule stem, iar apoi au „îndrumat” aceste celule stem să se transforme în celule nervoase. (Celulele stem sunt celule primordiale ale organismului, aşa-numite pluripotente, adică având capacitatea de a se transforma în diverse tipuri de celule. În laborator, în funcţie de condiţiile de mediu în care sunt crescute, din celule stem se poate obţine o mare varietate de celule diferite.)
Astfel, cercetătorii dispun de un stoc de celule nervoase identice cu cele din creierul pacienţilor cu diferite tulburări. Aceste celule pot fi utilizate pentru a studia caracteristicile lor asociate cu boala şi pentru a testa efectele unor medicamente.
Aceeaşi metodă poate fi folosită, spun cercetătorii, pentru a obţine celule identice cu cele din ficat şi inimă, organe în cazul cărora este dificilă practicarea biopsiilor.
Sursa: The Guardian